Muse live

Am pornit vineri noapte din Gara de Nord Timisoara alaturi de Cosmin (care mi-a promis si niste poze si sper sa se tina de cuvant) si de un prieten al acestuia, Florin. Amandoi, oameni foarte de treaba pe care ma bucur ca i-am cunoscut. Pentru mine calatoria a fost destul de obositoare pentru ca nu am reusit sa adorm sub nici o forma. Prin urmare, a trebuit sa compensez lucrul asta a doua zi cu 2 cafele, un Red Bull si o gramada de cola. Sambata, am vizitat rudele si prietenii de familie ai mandrei, iar pe la 6 fara 20 am ajuns si noi la stadion, cu toate ca am aflat ca lumea a inceput sa apara acolo de la doua. Ne-am strecurat langa cei doi banateni care ne-au tinut companie pe tren si am asteptat sa intram. In cele din urma, pe la 7 fara un sfert eram deja in fata scenei, plini de entuziasm si de nerabdare.

Nu stiu cat timp a trecut pana si-a facut aparitia Brett Anderson pe scena, insa primele acorduri de chitara ale formatiei alaturi de care a cantat au avut efect puternic asupra multimii, efect care din pacate nu s-a pastrat pe tot parcursul concertului. Trebuie sa recunosc ca desi uneori mi s-a parut aproape patetic, per ansamblu prestatia lui a fost relativ buna. Ca prezenta scenica mi s-a parut extraordinar. Publicul insa nu a reactionat prea entuziast. Imi aduc aminte ca aproape de sfarsit, Anderson a intrebat publicul " Would you like to hear one more song?" iar raspunsul a fost pe masura : "Nooooooooo, Muuuse, Nooo, We want Muuuuse" =))). Nu stiu daca atitudinea pustanilor care probabil n-au ascultat Suede in viata lor sau performanta lui Brett ar fi cea care merita criticata. Oricum, reactia lui a fost cel putin hilara din moment ce a mai ramas pe scena sa cante vreo 2 piese.

La aprox. 40 de minute dupa ce a plecat fostul solist de la Suede, au intrat Muse pe scena. Aplauze frenetice, public in extaz. Knights of Cydonia a fost piesa pe care au ales-o pentru a deschide concertul. Vizual, intrarea a fost la fel de spectaculoasa caci intreaga scena s-a umplut de lumini si efecte speciale.

Mi-a placut enorm de mult Feeling Good, cantata superb si combinata cu imagini impresionante, Sing For Absolution, piesa la care aproape am incremenit hipnotizat, Starlight, si asta pentru ca cel putin in jurul meu bataile din palme ale celor din public s-au sincronizat perfect cu cele ale lui Bellamy, Time Is Running Out din cauza careia aproape ca am ragusit dar si electrifianta New Born la care mi s-a ridicat parul de pe ceafa.

Adevarul e ca toate piesele au fost exceptionale. Sunt niste performeri extraordinari, suna fantastic de bine live si se pricep de minune sa-si aduca publicul in euforie. Regrete? Space Dementia, ar fi singurul pentru ca tare mult as fi vrut s-o aud. Poate cu alta ocazie, caci au promis ca se vor intoarce:"We'll be back, Bucharest! 'Till next time!" =D
Cand am pus in cele din urma capul pe perina, urechile mele inca tziuiau iar Sing For Absolution inca-mi rasuna in creieri. A fost o experienta senzationala si cu siguranta nu o voi uita prea usor. =)

PS: O parte din concert a inregistrat-o mandra pe camera, asadar intr-una din zilele urmatoare voi face o selectie si o voi posta pe blog.