Recenzia aceasta scrisa in urma cu vreo 3 saptamani in scopuri secrete, nu mai are nimic in comun cu articolul pe care il scriu acum despre Hercules & Love Affair, prin urmare imi iau libertatea sa o public pe blog, cause this is good fucking dance music that anyone should hear about:
Daca anul trecut duo-ul francez Justice provoca frenezie pe ringurile de dans datorita debutului lor spectaculos simbolic marcat prin semnul crucii, in 2008 aparent reteta succesului isi are ca sursa de inspiratie vasta mitologie greaca. De ce doar in aparenta?
Pentru ca acesta este pretextul sub care dj-ul new-yorkez Andrew Butler si-a propus sa revitalizeze scena electro printr-o infuzie remarcabila de voci dornice sa readuca in prim-plan stralucirea deja apusa a erei disco. Din fericire pentru noi muritorii de rand, una dintre acesta voci si poate cea mai puternica dintre ele apartine lui Antony Hegarty, vocalistul din Antony & The Johnsons, de aceasta data pus in rolul de diva disco usor depresiva si ultra-emotionala. Timbrul vocal androgin al acestuia poate fi recunoscut pe nu mai putin de 4 melodii de pe album, dintre ele “Blind si “Raise Me Up” dand impresia ca ar fi cele mai reusite exemple in care prezenta lui Hegarty devine de-a dreptul savuroasa si prin excelenta obligatorie. De altfel “Blind”, fiind si primul single extras de pe album, isi indeplineste cu succes rolul de primadona versata, pregatita intentionat doar ca sa atraga privirele curiosilor. Cum aceasta nu este sigura piesa de rezistenta a albumului, celelalte bijuterii care pot sustine fara probleme impactul pe care l-a generat single-ul sunt “You Belong”, adica din nou o colaborare cu acelasi domn Hegarty, intriganta bucatica de nostalgie optzecista inteleapta pe nume “Athene” sau “This Is My Love” pentru care Butler insusi a indraznit sa ia microfonul in mana. In contrast cu parada de piese disco-house acaparante, discul cuprinde in schimb si momente ceva mai temperate precum “Time Will”, “Iris” sau “Easy”, adica piese care vor necesita probabil mai multe auditii inainte de a te lasa completamente absorbit de atmosfera din ele.
Finalul insa mi s-a parut putin ironic pentru un album care a incercat de la bun inceput sa mentina o un aer nostalgic,“True False, Fake Real” fiind genul acela de piesa imprevizibila cel putin pentru jovialitatea si energia pe care ti-o lasa drept amintire dupa ce albumul s-a terminat.
Daca vreti si un calificativ pentru el, puteti sa-i dati cam orice nota peste 9 din punctul meu de vedere. N-aveti prea multe optiuni la indemana, ha? =D
MP3: Hercules & Love Affair - Athene
MP3: Hercules & Love Affair - This Is My Love
PS: Dupa vreo doua luni de cand si-a dat demisia, Susana a scris din nou pe blog. Welcome back, foarte sincer si interesant punctul tau de vedere, pacat doar ca ai dezactivat comentariile! =)
miercuri, aprilie 2
Hercules & Love Affair Review
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 raspunsuri:
Heee! Merci de sustinere:D
Always, dear! :)
Acuma sa nu dai cu paru' cand auzi ce iti zic: e primul post despre muzica de la tine pe care il citesc cap-coada. Si, sa fiu al dracu' daca nu scrii bine si documentat. :) Nu degeaba ai castigat premiul ala. :P Felicitari. :)
Mersi, tomato! Sper ca te-am si convins sa asculti Hercules & Love Affair. :)
Trimiteți un comentariu