Imi rascolesc buzunarele, portofelul, geanta si nu gasesc nimic. "Faaaain... iar am pierdut biletul. Iar trebuie sa merg o statie pe jos pana la urmatorul chiosc de unde pot cumpara nenorocitele astea de bilete". Imi pun traista dupa gat, castile in urechi, volumul la maxim si mainile in buzunare.
15 Step si pornesc la drum. Ies din cladire si ma orbeste lumina puternica a zilei. Imi mijesc ochii instantaneu si privesc in jur: desi pe sosea traficul e innebunitor, aleea e aproape pustie. Bodysnatchers. Valul de energie al melodiei din mp3 player imi creeaza buna dispozitie si ma detaseaza de tot ce se petrece in jurul meu.
Nude, pentru ca cerul de-un albastru intens, fara urma de nor pe el ii permite soarelui sa inunde cu lumina toata strada.
Weird Fishes/Arpeggi. Ajung in statie, ma indrept spre chioscul de bilete si cer unul. Nu-mi aud propria voce, cu atat mai mult cea a vanzatoarei. Dupa ce ii intind bancnota observ ca ma intreaba ceva. Ii raspund automat ca nu am bani marunti la mine. Ma priveste nedumerita o clipa dupa care imi intinde biletul si restul de bani.
All I Need. In statie, constat ca sunt singur. Vocea fragila a lui Thom Yorke imi rasuna in urechi iar eu nu pot decat sa contemplez momentul.
Faust Arp si locul treptat se aglomereaza de figuri tinere, vesele, grotesti, batrane, murdare sau triste. Dupa ce scanez multimea ce ma-nconjoara inchid ochii.
Reckoner. Ma simt oarecum neinteles si trist. Trist, pentru ca n-am cu cine impartasi in clipa aceea complexitatea trairilor generate de sunete. Tramvaiul soseste si ma simt nevoit sa urc.
House Of Cards. Ocup un loc si privesc lumea din jurul meu. Am obiceiul prost, ar zice unii, sa fixez o persoana si sa o studiez, sa-i observ cele mai nesemnificative gesturi si reactii. Dar de data asta ma simt prea detasat pentru a-mi concentra atentia asupra cuiva.
Jigsaw Falling into Place. Imi arunc privirea dincolo de fereastra murdara a sinistrului mijloc de transport. Oameni grabiti, masini blocate in trafic si mult, mult soare, aproape nefiresc pentru o dupa-amiaza de toamna. La urmatoare oprire trebuie sa cobor.
Videotape, pentru monotonia spectacolului care se deruleaza in fata ochiilor mei. Parasesc tramvaiul si ma intreb cum de n-am realizat mai devreme cat de mult aveam nevoie sa-i aud din nou. Si in acleasi timp imi aduc aminte de ce Radiohead e cea mai buna formatie din lume...
P.S. Pentru cei care nu stiu inca, In Rainbows poate fi descarcat de aici.
luni, octombrie 15
Curcubeie Sonore
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 raspunsuri:
Ai dreptate. >:D<
Radiohead sunt extraordinari.
Yes, they are! =)
Te superi degeaba...Dar am senzatia ca ma iei finut de inapoiat. Stiu si eu cu se mananca ziua de astazi in muzica. Dar nu asta fac pe To Deny A Sound.
Daca pare, e o intamplare.
Blogul meu se numste curcubeu :D
Si da, Radiohead sunt. Sunt buni de tot.
@cropcircles
Stiu si imi place foarte mult cum suna denumirea in franceza. =D
hmmm...se pare ca noi suntem generatia care ne traim viata pe muzica:)) cand ascult muzica in drum spre work, nu ma deranjeaza nici macar zilele in care fac o ora jumate in loc de 20 de minute din cauza traficului, nu mi se pare un timp pierdut!
frumos spus, eye-contact.
@eye-contact
Atunci ma simt mandru ca fac parte din aceasta generatie. =)
Trimiteți un comentariu