Documentarul rezultat din uniunea BBC Worldwide si VH1 Classic, a starnit numeroase controverse in special in Anglia unde a fost difuzat de curand. In continuare am sa incerc sa va prezint cate un rezumat al fiecarui episod si, bineinteles, am sa ma axez doar pe lucrurile care mi s-au parut mie interesante si relevante in acelasi timp. Nu cred ca intentia realizatorilor a fost sa neglijeze aportul altor formatii la ceea ce generic numim "istoria rockului", ci doar sa prezinte fiecare perioada din prisma unui singur reprezentant autentic pentru timpul sau.
Avand in vedere ca nu sunt in totalitate de acord cu punctul lor de vedere, am incercat sa insist si asupra celorlate formatii care au conturat perioada respectiva. Asadar,
Episodul 1:
Se concentreaza asupra unuia dintre cei mai talentati chitaristi ai tuturor timpurilor,
Jimi Hendrix, the true legend that ruled the 60's, omul care a indraznit sa foloseasca chitara intr-un mod cu totul si cu totul inedit, generand niste performante inegalabile.
Documentarul nu neaga contributia celorlalte nume la formarea rockului, insa influentele lor sunt descrise doar ca un soi de energii ce au canalizat directia in care se indrepta muzica si comportamentul lui Hendrix, fara a insista, din pacate, mai mult asupra lor. Asadar, printre multimea de nume grele, ii putem revedea pe originalii The Who, cei care practic au reinventat scena, schimband fata rockului pentru totdeuna. Daca pana la ei, tendinta generala a fost de a canta blues, eventual blues rock (odata cu introducerea chitarilor electrice), de la ei incoace putem vorbi de un gen total individualizat, distinct prin performanta si atitudinea de pe scena. "My Generation" este dovada vie a spiritului decadei, a rebeliunii si a nonconformismului ce au carcaterizat tineretul de atunci.
The Rolling Stones, adevaratii supravietuitori ai nebuniei anilor 60', au fost printre primii care au incorporat in muzica lor partea intunecata a lumii in care traiau (razboaie, ura si politica). Ca sa parafrazez ideea exprimata in documentar, atitudinea, energia si muzica lor parea ca se hraneste din problematica lumii contemporane.
Daca la inceput muzica lui Hendrix a fost influentata de artisti precum Little Richard ("Tutti Frutti", anyone?) B.B. King sau Chuck Berry, pe masura ce "invazia britanica" ia amploare, chitaristul descopera noua tendinta in care se indreapta curentul muzical, preia elemente din sound-ul acesteia si le finiseaza in stilul sau propriu. Alti artisti care l-au influentat pe Hedrix? Hmm, daca i-am enumera pe Jeff Beck cu The Yardbirds (care niciodata nu a ezitat sa-si ascunda simpatia amestecata cu gelozie asupra marelui chitarist american), pe Bob Dylan legenda vie a muzicii americane, sau pe The Beatles (cei care au sintetizat
tot ceea ce s-a facut pana in acel moment in capodopera "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band") ar fi de de-ajuns? Stiu, imediat ma veti intreba "what about Eric Clapton?" marele rival a lui Hendrix. Ei bine, daca inainte sa soseasca Hendrix la Londra, formatia lui Clapton, "The Cream" era considerata "the number one act in England", americanul i-a detronat chiar in timpul propriului lor concert, in care Hendrix a fost invitat la un "gig". Cu toate ca rivalitatea dintre ei nu a incetat niciodata, cei doi au ramas buni prieteni pana la tragica moarte a lui Hendrix, in urma unei supradoze de somnifere, care, asa cum spun si realizatorii poate fi considerata o metafora a sfarsitului unei decade, marcand in acelasi timp sfarsitului unei generatii de nonconformism, reverie si idealism.
Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici evitand astfel sa devin plictisitor . De remarcat si aparitiile notabile din partea lui Roger Daltrey, Keith Richards, Jeff Beck si Chass Chandler in calitate de fost manager a lui Hendrix.
vineri, iulie 27
Seven Ages Of Rock ep.1
Scris de Clover Shaped Screwdriver at 10:12
Labels: relativ offtopic
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 raspunsuri:
Trimiteți un comentariu